|
Unora le e greu sa accepte realitatea. Oare de ce? Sa va dau un exemplu.. ma intreaba "Ce crezi despre...?" si le spun parerea mea... iar ei spun ca e aiurea ce le spui si se oftica.. pai stai putin, m-ai intrebat, ti-am raspuns. Daca nu-ti convine ce raspunsuri iti dau, nu ma mai intreba, dar culmea! ei totusi imi cer parerea si cu alte ocazii. Ciudat.
De ce? Pai sa va spun.. azi am umblat prin 5 magazine dupa o pereche de pantofi.. Intr-un magazin era o pereche draguta, cu tocul nu prea inalt (numa` buni). Ii probez (erau 37); imi erau largi :) Spre "bucuria", era si ultima pereche... deci am ramas fara ei. Si la sfarsit, mi-am dat seama ca de fapt nu am gasit nimic. Ce fericire... (ah, ironia asta!). Sa va spun partea mai funny: in toata "sesiunea" de cumparaturi, eu eram pe tocuri! Deci nu va inchipuiti ce chin pentru picioarele mele :((.
Ajung intr-un sfarsit acasa.. Nici nu va dati seama ce bine m-am simtit cand am vazut un scaun, de m-am putut aseza... divinitate !!
De ce s-au inventat pantofii cu toc? Sa ne dea noua, femeilor mai multa bataie de cap? E atat de comod si de placut sa umblii in adidasi, balerini, sandale, slapi... :x
De multe ori, cand ies la plimbare... observ unele tipe, zici ca-s luate din revistele de moda: slaaabe, cu una-alta la vedere, cu tocuri de 10 cm... si numa ca nu-si rup gatu`. Pai cand vezi o tipa umbland asa ciudat, te intrebi oare ce are, dupa care observi cuiele alea infipte parca in talpa si iti dai seama de unde si umblatu` ala... razi putin (mai mult..) dupa care simti o stare de compatimire... si te intrebi daca i s-a spart cumva oglinda de acasa... In fine..
In urmatoarea saptamana incep sa se incheie mediile si miercuri (10.06) am scapat de scoala :x Scap de zilele acelea in care trebuie sa ma trezesc la 7 sa ajung pe 8 si 20 la scoala, scap de profesorii aceia care ma bat la cap incontinuu cu intrebari din lectia de zi, de colegii care uneori imi dau bataie de cap, de multimea aceea de oameni in jurul meu intrebandu-ma tot felul de lucruri cu/fara sens. Acum voi putea dormi linistita pana la orele 12-13, in fiecare zi. Astept zilele acelea de relaxare, in care nu va trebui sa ma gandesc ca nu mi-am scris tema la romana pe a 2-a zi.
Varaaaaaaaa!!! Acum e randul tau sa ne umplii vietile de culoare si caldura! :x
Selectate din nr.2 (mai 2009) al revistei scolii -Fitzuica-
Doua boboace (Daniela)
Anul trecut eram in primul an de liceu si am avut parte de multe intamplari si bune si rele, dar cea mai amuzanta sotie a fost la o ora de informatica.
Impreuna cu Ema ne-am decis sa nu mergem la cabinet si sa stam in clasa. Colega mea de banca, Jully, ne-a promis ca ne ajuta, ea fiind sefa clasei, ce avea cheile. Am rugat-o sa ne inchida pana ce se termina ora. Ne jucam intr-o veselie de-a "preotul si omul pacatos", eu fiind preotul, iar Ema, pacatosul. Am luat fata de masa de pe catedra, i-am pus-o Emei pe cap si am inceput sa o intreb: "Zi, fata mea, cu ce L-ai suparat pe Dumnezeu?", iar ea imi raspundea: "Cu multe, parinte, am furat, am vorbit urat si multe altele". Dar, ca prin miracol, a venit doamna profesoara si ne-a prins in clasa, iar noi ne-am ascuns sub catedra, speriate. S-a terminat "spovada", dupa cum va imaginati si a urmat pedeapsa divina.
Sub semnul prieteniei (Bitza)
Un fost coleg, Daniel, a aruncat dupa mine cu un pix. Eu m-am suparat. Dani a vrut sa se autopedepseasca in acelasi mod si s-a lovit singur cu un creion mecanic in cap. Creionul i s-a infipt in frunte si-a ramas atarnat, spre stupoarea clasei care ramase fara glas.
Miracolul Bitza (Adi)
Bitza, coleul nostru drag, din nou a incercat sa ne relateze o intamplare unica. Inca nu inteleg ce a vrut sa ne arate, dar cred ca erau ceva miscari de arte martiale deoarece, in incercarea lui de mimica, s-a lovit cu pumnul peste nas si a inceput sa sangereze destul de tare. Clasa a pufnit in ras, pe cand el tasnea pe usa spre cabinetul medical.
Albert, prietenul nostru (Vlad)
Era inceputul clasei a X-a. Ajutam la mutarea scolii si, in fosta clasa a XII-a, am tras o sperietura grozava la vederea unui schelet agatat de un stativ. Dupa ce ne-am revenit, ne-am intors si l-am botezat Albert. L-am scos in curtea Episcopiei si l-am asezat pe un fotoliu, cu o pereche de ochelari tip parbriz si o tigara in gura, asteptand sa vedem si efectul asupra trecatorilor. Ne-am facut chiar poze cu el.
Nu stim pe unde o fi acum, dar speram sa ne reintalnim. Te asteptam, draga Albert.
Inteligenta de capra (Violeta)
Capra mea miroase cartea
Pentru a savura cultura...
Si-a fugint cu cartea-n gura!...
Iata-ma fara lectura!
Capra, capra, cartea mea
Behaie in gama fa
Si pe mine-acum la scoala
M-asculta o profesoara...
Daca, din cauza ta,
Franjurata-i opera,
Cu amenda m-oi afla
Si-un subiect anapoda.
Cam atat... deocamdata. Mai sunt cateva, dar trebuie sa le primesc intai. :p
...Continuarea :)
Copac si luna (Jully)
Un copac dat uitarii, un copac lasat singur in lume. Noaptea il cuprinde si toate lucrurile bune, dispar in intuneric, iscat de o tristete tipica.
In aceste vremuri de depresie, nimanui nu ii mai pasa. Daca ai prieteni, nu te increde in ei si nu depinde de nimeni. Un copac uitat, singur, pierdut, alungat, care nu mai are scapare. Sub lumina lunii aprigi se pierde in darul ei, albul pur si neinlocuit il invaluie.
Singuratatea il arde, alungarea il face sa sangereze. Se usuca incet, indurerat. Moare pierdut in lumina clara a lunii argintii, se intoarce la ea, se intinde spre aceasta si moare linistit stiind ca luna ii este partenera de discutie sau partenera de noapte. Moartea copacului provoaca tristetea lunii. Dupa 2 zile, luna incepe sa zambeasca, copacul singuratic statea alaturi de ea. Prietenia lor ii tinea impreuna. Fie spirit, fie viu, ei nu sunt de despartit.
Starea de imblanzire (Ema)
De atata scoala parca adorm,
De atata scoala ma sting domol.
Si parca visez la ce a fost,
Aproape totul fara rost,
Un gand mai am,
Un singur of,
Imblanzirea la tot, ce,
Ce este fara rost.
Un gand mai am,
Un vis aparte,
La intoarcerea intr-o parte,
Revedere ca-n povesti,
Of, ce dulce amintire!
1. E-atat de ciudat,
Cand stati fata-n fata, voi, amandoi,
Iar linistea sta intre voi.
2. E-atat de dragut,
Cand impreuna pe-o banca stati
Si teama va e, sa va sarutati.
3. E-atat de frumos,
Cat timp va vorbiti
Si mult va iubiti.
4. E-atat de bine,
Cand vad atata lume
Spunand lucrurilor pe nume.
Te iubesc...
5. E-atat de minunat,
Prin parc sa te plimbi,
De-o mana sa-l tii.
6. E-atat de ciudat,
Sa va iubiti
Si, ca doi vinovati, sa nu marturisiti.
Te iubesc...
Nu stiu de ce si daca e bine.
Mi-e dor...
De clipele noastre, de tine.
Ma-ntreb:
Oare tu ce simti pentru mine?
Stau.
Nu stiu ce e cu mine.
Imi doresc:
Sa fiu acolo, alaturi de tine,
Sa fim doar noi:
Tu, impreuna cu mine.
Odata cu perioada adolescentei, apar o multime de intrebari legate de viata, de problemele de zi cu zi, chiar si legate de noi, de existenta noastra. Este pus la indoiala motivul existentei noastre. Acestea sunt intrebari pe care fiecare si le pune la un anumit moment, dar de cele mai multe ori, vor ramane doar niste intrebari care nu-si gasesc raspuns.
Unii cred ca daca esti adolescent, ai voie sa faci orice, dar nu e tocmai asa. Totusi, un adolescent nu are varsta potrivita pt a face anumite lucruri. Nu spun ca ei nu stiu sa gandeasca sau sa ia decizii corecte, dar, in orice caz, au nevoie de inca putina experienta in acest domeniu - viata.
Altii cred ca adolescenta se rezuma doar la iesit in cluburi, absente la scoala si vicii. Nu e chiar asa; ok, acum nu spune nimeni ca acum sa te in chizi in casa sau sa te calugaresti, dar totusi si scoala e importanta. Multi ar spune acum "Pe naiba!", dar tare mult as vrea sa va vad eu peste vreo 10 ani dorindu-va sa fiti iar in liceu. Toate trec atat de repede, incat uneori am impresia ca nu-mi ajunge timpul sa fac tot ceea ce am de facut/ imi doresc sa fac.
Esti doar adolescent/a, dar tu esti omul de maine, tu esti viitorul, deci de tine depinde cu ce hranesti aceasta crestere. Am citit de curand un citat: "Nu pot sa invat pe cineva ceva, pot insa sa il ajut sa descopere acel ceva in interiorul sau." (Galileo Galilei) Acum, intrebarea care trebuie pusa este: Tu vrei sa descoperi "acel ceva" din interiorul tau?
Un adolescent nu pare niciodata dornic sa invete. El crede ca le stie pe toate (doar a trecut prin atatea...) Are impresia ca toate informatiile care-i sunt necesare le va gasi butonand telecomanda sau mouse-ul. Mai bine ar recunoaste ca mai are atat de multe de invatat. Cred ca toata lumea cunoaste vorba "Omul cat traieste invata."
[...]
Ca tot am avut acest subiect pentru teza de psihologie, mi-am amintit cateva lucruri legate de copilarie.
Copilaria este perioada in care nu stii nimic altceva, decat sa te joci, sa faci glume si iar sa te joci. Este cea mai frumoasa etapa din viata unui om.
Ce bine era in zilele acelea calde, de vara, in care stateam cu prietenii in fata blocului si nu faceam altceva, decat sa ne jucam cu mingea, sa sarim coarda sau sa jucam flori, fete si baieti.. Daca stau sa ma gandesc, mai sunt cateva jocuri pe care mi le amintesc pe moment: de-a v-ati ascunselea, omul negru, am venit din America ... ce vremuri..
Cand stau acum, cateodata, prin parcuri si privesc acele suflete cum alearga si se joaca tot felul de jocuri pe care, azi, adultii nu le stiu sau au uitat de mult de ele... iti cam da de gandit.
Ar fi atat de grozav sa fiu iar o copila, sa nu trebuiasca sa ma trezesc dimineata la 7, sa ajung pe 8 la scoala, sa nu existe acea graba zilnica in viata mea; mi-e dor de zilele in care desenam cu creta pe aleea din fata blocului, mi-e dor sa stau in iarba ore intregi privind acei nori pufosi, care mai de care mai interesanti, imaginandu-mi ca au o anumita forma sau ca incearca sa-mi trimita un mesaj pe care sa-l inteleg doar eu.
Era superb cand credeam ca totul se rezuma numai la dulciuri, joaca si somn, fara alte obligatii.
Copilaria e vremea aceea in care crezi in povesti cu printi si printese, in care esti absolut convins ca poti cumpara orice cu pretul unei inghetate, in care crezi ca partenerii tai de joaca abia cunoscuti, iti vor ramane prieteni pentru totdeauna. E o perioada plina de vise, de imaginatie si veselie.
Acum, cand privesc in urma, realizez ca in timpul copilariei mele am avut parte de multe clipe memorabile, care nu se pot uita niciodata.
Copilaria e frumoasa, profitati de ea cat puteti!
Acum sunt happy !! De ce? Pai.. in primul rand am scapat de tezele "alea grele" (romana, geogra, engleza). Acum mi-a mai ramas cea la psiho, dar nu ma streseaza absolut deloc. Imi plac orele de psiho (mai ales cele in care nu facem nimic :p). Teza va fi "floare la ureche" (nu va ganditi ca am invatat atat de mult incat stiu tot :)) nici vorba.. nu e nevoie sa ma obosesc cu invatatul). E o perioada de relaxare totala. Am atat de mult timp liber, dar totusi nu am timp sa fac o groaza de lucruri (asta pentru ca ma bucur de orice clipa libera sa dorm, sa imi revin din tot stresul prin care am trecut anu` asta).. Se termina scoala.. LIBERTATE !! (yeey..)
Ziua de azi a fost destul de interesanta.. Am ras mult, mai ales de oamenii de pe strada care treceau pe strada scolii noastre :)) Eh, de ce? Pentru ca faceau un mic dush ;)) Era haios.. (cel putin pe moment, acum parca nu mai are acelasi farmec..)
Bine, ar cam trebui sa inchei.. nu de alta, dar nu prea mai stiu ce sa zic. Si e grav. Ramane continuarea pe alta data (asta daca va avea continuare)...
Cred ca intrebarea cea mai frecventa pe care o pune un om, de-a lungul vietii, este: "De ce?" Are idee cineva ce inseamna, de fapt, aceasta intrebare?
Copiii mereu intreaba: "Mami, de ce e asa si nu invers?"; "De ce trebuie sa dormim?"; "De ce se invarte pamantul?"; "De ce zboara pasarile?".. Si acestea sunt doar cateva dintre sutele de intrebari de acest gen. Nu numai copiii se intreaba de ce au loc unele lucri, ci si adultii.. "De ce nu putem sti de la inceput cum este o persoana cu adevarat?"; "De ce trebuie sa suferim?"; "De ce suntem testati de viata incontinuu?" etc.
Sunt multe intrebari care ne pun pe ganduri si nu stim sa raspundem cu adevarat la ele. De ce? Ce ne impiedica? Nu stiu.. :) Oare exista vreo persoana care nu si-a pus niciodata intrebarea "de ce?" Probabilitatea e 0 dupa parerea mea. Indiferent despre ce e vorba si indiferent de varsta pe care o avem, mereu se poate pune aceasta intrebare. Omul este o fiinta care este intotdeauna dornica de cunoastere, de descoperire. Probabil acesta este motivul pentru care suntem atat de interesati de anumite lucruri. Totusi, poate ca aceasta este doar o ipoteza :) vom afla vreodata care este adevarul?
De ce? [...]
Ce e iubirea? Pe cine iubim cu adevarat? Cand si de ce iubim? Cum aratam iubirea? De ce unora le e teama sa-si marturiseasca iubirea fata de o alta persoana atunci cand aceasta este foarte puternica? Cand spunem ca iubim?
Putem atinge iubirea? Daca nu, atunci cum o simtim? Putem vedea iubirea? Daca nu, atunci cum o gasim? Putem mirosi iubirea? Daca nu, atunci cum simtim parfumul ei? Dar daca toate acestea le-am putea face, atunci de ce o refuzam?
[...]
Cand vad persoane care sunt impreuna de 2 zile si deja isi spun "te iubesc", imi pun intrebarea "Oare e adevarat?" ...Ce fel de iubire apare, asa, peste noapte? E complet aiurea. :| Si sa nu mai zic de copilele alea de 10-12 ani care "iubesc" si "sufera din iubire"...raman fara cuvinte. Ce stiu ele despre iubire?
Un exemplu de prostie omeneasca (asa ceva poti vedea numa` la noi in tara..) : la 13 ani sa fie insarcinata. Ma, om tampit, cum poti distruge in asa hal copilaria unei... pustoaice? Zici ca oamenii nu mai gandesc. Pentru ce aveti mintea aia, doar sa ocupe spatiu? Pai folositi-o!
Plictiseala. Povesti fara sens se aud prin clasa. Fiind prima zi de dupa vacanta, cu totii avem o gramada de lucruri sa ne spunem. Avem impresia ca n-am putea termina niciodata.
Intra diriga. Povestile se raresc, dar nu inceteaza. Se face prezenta (doooh). Stau si ma uit la ea cat e de stresata; n-o inteleg. Eu ma simt atat de relaxata, nici macar n-aud ce zice. Sunt cu gandul in alta parte (habar n-am pe ce plaiuri).
Se deschide usa: e profa de engleza. Clasa cu care ar avea ora a plecat. Ne intreaba daca la ora 1 mai suntem la scoala (la 1 am avea ora cu ea). Ii spun "doamna profesoara, noi am fi plecat si acum, dar cand va vedem atat de stresati cu absentele, am zis ca mai stam, sa nu va suparam din prima zi; o sa incepem doar de maine." A ramas la noi la ora. Ce se mira ca nu stim despre ce vorbeste diriga in franceza :)) Ma-ntreb, oare cui ii pasa de orele cu ea? :-/ Profa de engleza o face pe eleva. Cred ca ea si diriga sunt singurele persoane care au habar despre ceea ce se vorbeste. Noi suntem mult prea ocupati sa le spunem pe ale noastre.
Au mai ramas 3 minute din ora. Diriga intreaba cat e ceasul. Ii spunem ca e si 10 si ca s-a sunat. Ne-a lasat in pauza.. in sfarsit :x
Zilnic vezi multe lucruri care te fac sa razi, sa te deprimi, sa-ti pui intrebari sau pur si simplu sa zici "ce aiurea".
"Aiurea" e un cuvant folosit des, cu diferite sensuri. Pentru mine, acest cuvant e ceva obisnuit. Mi se pare aiurea cand vad pe strada persoane imbracate atat de ciudat, incat ai zice ca acum au evadat de la circ (ma fac sa rad); ma intreb "oare ei nu se vad in oglinda?" (hmm.. se pare ca nu).
Se apropie cineva de mine si zice: "Te plac, vrei sa fii iubita mea?" ( :| Patetic.) Ce pot sa spun, nici flatata nu ma simt. Ii raspund cat se poate de ironic "Ba da, sa stii ca tu esti, cu siguranta, barbatul pe care l-am visat toata viata mea (eh, 17 ani.. e ceva, dom`le, habar n-ai prin cate am trecut - prostii). Vii, ma ~culegi~ de pe strada ca pe-o floare si ma ~plantezi~ in gradina ta. Sunt curioasa, te-ai gandit mult pana mi-ai pus intrebarea asta?". Pnm, replicile astea de macho deja au expirat de mult, helloooo!! Wake up. Asta e oameni buni, e aiurea sa "agati" asa o tipa, crezi ca-ti va sari in brate? No way!
Dai drumul tembelizorului. Butonezi telecomanda in speranta ca vei gasi ceva cu adevarat interesant ce se difuzeaza in acea "cutie". Nu gasesti nimic. Aiurea! Te opresti la Vh1... macar asculti o melodie buna (Sting - Every breath you take). Si cum toate lucrurile bune se termina repede, la fel s-a terminat si melodia; "nu-i nimic, urmeaza ceva mai bun", iti spui. Te-ai inselat. Inchizi TV-ul si iesi in oras. Te plimbi pe Eroilor. Ce vezi? Niste oameni, care isi zic "boss", stand in mijlocul trotuarului ore intregi sub niste umbrele imense, cu o cafea scumpa in fata lor (acele locuri se numesc terase - nenea, alooo! Exista si alte terase, care nu te usuca de bani dupa ce ai baut o cafea!!). Te-ntrebi "chiar n-au altceva mai bun de facut?"... ei bine, uite ca nu. In orice caz, eu prefer sa merg la un magazin aflat la parterul unui bloc, sa-mi iau o cafea 3 in 1, o sticla cu apa, sa merg pe Ceta, unde sa m-asez pe-o piatra si sa privesc orasul de la inaltime, impreuna cu cativa prieteni.
Acasa. Pornesc calculatorul, intru pe mess ca toti aia "cool". O multime de persoane logate. Imi apar mesajele offline. Zeci de mass-uri. Ce aiurea; ma enerveaza. Le dau ignore persoanelor care le-au trimis (bine... pt cateva zile, dupa care ii adaug din nou in lista :| ..weird). "Buzz!" Cat ma streseaza sunetu` asta. E o persoana pe care n-o cunosc prea bine care ma intreaba ce am patit, de ce sunt suparata, ca n`am vb de mult. Pai dom`le, daca nu vorbim o perioada, nu inseamna ca-s suparata! Poate pur si simplu am considerat ca nu am avut de povesti. Ii raspund "Sunt ok, nu-s suparata." Mess-ul e aiurea uneori. Exista atatea persoane care stau non-stop pe mess, in loc sa iasa in oras sa se intalneasca cu prietenii, sa povesteasca face 2 face. In fine, e treaba lor.
Fiecare dintre noi intalnim zilnic lucruri ciudate. Daca stau sa ma gandesc, sunt mii si mii de astfel de lucruri si nu as avea timp o viata intreaga sa le enumar. Deci, cel mai bine ar fi sa le luam ca atare: sunt lucruri ciudate; spunem "aiurea" si mergem inainte.
E marti. Maine se merge din nou la scoala. Parca imi lipsea acest "ritual". Cat am asteptat momentul asta: imi voi putea stresa profesorii din nou :x Imi place cand ii vad in starea in care raman fara cuvinte si nu au ce face ;)) E amuzant.
Singurele lucruri de care mi-e putin groaza, sunt tezele care urmeaza, mai ales cea la romana. Asta-i cea mai stresanta, ca nu stiu niciodata ce-mi pica. Si, bineinteles, vacanta asta n-am invatat nimic [de fapt, in nici o vacanta nu invat nimic :)) ]. Eh, asta e!
Hehe, mi-am amintit ceva: nu doar profii vor fi "victimele" stresului meu, ci si cativa colegi >:) Exista atat de multa invidie in unii, ca de multe ori chiar ma intreb cum naiba pot trai cu ei insisi. Eu una, daca as fi in locul lor, cred ca as innebuni. Nu-i pot intelege. Oricum, vor ramane ei cu invidia, singurul lucru de care sunt capabili. Lor nu le pasa daca nu le merge bine, atata timp cat nici celuilalt nu-i merg lucrurile bine; ba chiar sunt fericiti. In cazurile astea, de obicei, spun "Get a life, ppl!".
Mi-e dor de cateva persoane; mi-e dor sa fiu in ore si sa ma uit la ceas din minut in minut asteptand pauzele; mi-e dor sa chiulesc de la vreo ora (acasa n-am de la ce chiuli; eventual de la o ora de somn), doar ca sa nu-l vad pe profesor (ca daca-l vad, imi vine sa-i dau in cap).
Sunt atatea lucruri mici care transforma scoala in ceva grozav. Sunt atatea "pitzipoance" care incearca sa ascunda acest lucru si bineinteles ca nu reusesc, ceea ce le face penibile :))
In pauze, rasuna din 5 parti (pe putin), 5 melodii diferite (ba niste tobe de la ceva melodie hard rock, ba un lalait a la Gutza, ba trance..) si atunci te hotarasti sa-ti iei iPod-ul, mp4-le, telefonul (dupa caz), sa-ti pui castile in urechi si sa-ti asculti propria muzica.
In orice caz, cu toate aceste lucruri mai mult sau mai putin stresante, numai de noi depinde cum ne simtim la scoala. So, have fun & don`t let stupid ppl who don`t matter to bring you down! ;)
Pentru unii reprezinta doar factorul dupa care se ghideaza in moda. Pentru altii, insa, pot insemna noi inceputuri, pe diferite planuri:
Fiecare are motivele sale pentru a indragi un anotimp, mai mult sau mai putin. Copiii, de exemplu, cei mai multi asteapta cu sufletul la gura, iarna (zapada, Craciun, cadouri).
Orice anotimp are cate un cuvant la care ne gandim, imediat ce ne este sugerat: primavara – flori; vara – soare; toamna – frunze ruginii; iarna – Craciun, oameni de zapada.
Ce poate fi mai incantator?
Mie, personal, imi plac toate anotimpurile si le astept cu drag, pe fiecare in parte.
Anotimpurile fac parte din vietile noastre, fie ca vrem, fie ca nu. Asa ca ar trebui sa le indragim si sa incercam sa le intelegem rostul, caci numai asa ne vom putea bucura cu adevarat de ele. Fiecare anotimp are rostul ei si aduce ceva frumos de fiecare data. Sa le acceptam asa cum sunt, cu toate calitatile si defectele lor. :)
Dorm. Ma trezeste un sunet ciudat. Inchid din nou ochii si ma intorc pe partea cealalta. "Ah, e alarma..." imi spun, cu o oarecare lipsa de chef. Ma uit la ceas: 7 a.m si imi aduc aminte de o vorba: "Timpul de somn necesar unei persoane obisnuite este... inca cinci minute", ceea ce ma determina sa-mi arunc capul inapoi in perna aceea mare si pufoasa, cu o imensa dorinta de a ma pierde in ea.
"Gata!" mi-am spus hotarata. Ma ridic in picioare si cu ochii abia deschisi, imi "croiesc" drum spre bucatarie sa-mi iau un pahar cu apa, avand grija sa nu ma lovesc de usi, pereti sau orice alt obiect imi iese in cale.
Fac dus, ma imbrac. E 7.35: obisnuita "criza" de timp, din fiecare dimineata. Putin dermatograf la ochi, dupa care imi pun caietul in geanta (spun "caietul", deoarece am unul universal) si in sfarsit, plec.
Ajung in statie (sunt in intarziere), troleul tocmai a plecat, iar altul nu se iveste in capatul strazii. Ma prefac ca-s linistita; astept. Vine alt troleu (TRANSPORT ELEVI). Culmea: e plin de batrani. :| Eh.. m-am obisnuit. Caut un loc sa stau jos; bineinteles ca nu gasesc.
Singurul lucru care imi mai distrage atentia de la vesnicele zgomote ale mediului urban, este acea "cutiutza", pe care am umplut-o cu muzica. Volumul este dat la maxim.
In sfarsit, pasii ma indreapta spre liceu. Ajung la poarta. Daca-l prind intr-o stare buna, profesorul de serviciu ma lasa sa intru in scoala fara probleme. Daca nu, ori ma pune sa fac stanga-mprejur (sa merg dupa tinuta), ori imi tine o morala de zile mari, dupa care, cu greu, ma lasa sa intru.
Urc scarile spre clasa. Deja aud toata zarva. Urmeaza saluturile "neatza", "sers" sau...deloc, acestea fiind urmate de aceleasi intrebari, deja cunoscute de fiecare: "Ti-ai facut tema la mate?"; "Ai invatat poezia la romana?"; "Am avut ceva la engleza?".
Cumva, cumva, cu o "viteza" foarte inceata, calvarul celor 7 ore a trecut (e drept ca a fost indulcit putin de noi, cu un chiul in parc de la ora de desen – ne seaca –, dar asta e...)
Acum, insa, urmeaza un nou drum stresant spre casa, prin praful si aglomeratia de zi cu zi a orelor de varf din Cluj. Ajunsa acasa, imi dau seama ca nu am avut o zi prea buna, deci si cheful meu e undeva aproape de 0. Ma pun sa dorm cateva ore, iar cand ma trezesc, am sa vad in ce stare va fi cheful meu de a invata pentru ziua urmatoare.
(...)
Dupa cum ma gandeam: nu voi face nimic pentru maine. Pornesc mess-ul si incep interminabilele conversatii. Observ ca e 1 noaptea. Ctrl+D si merg sa dorm. Dimineata, cand alarma va suna din nou... o iau de la capat, cu gandul ca, poate, azi va fi MAI BINE...
Intotdeauna inceputul e mai greu. Habar nu am ce sa spun despre mine. Ca orice om, am si eu anumite preferinte.
Cand vine vorba de culori, aleg rosu, negru si mov [separat sau orice combinatie dintre ele]. In materie de scriitori, ii prefer pe: Bacovia, Paler, Cioran si Arghezi. Animale: cel mai mult imi plac cateii [poate pentru ca inca nu am unul?], dar deocamdata am alte animalutze extrem de lovely si jucause, dintre care cel mai nou e soricelul 
Acum, o intrebare de zile mari: cui nu-i plac dulciurile, mai ales ciocolata? Ce fel de copilarie e cea... fara ciocolata? 
Imi place extrem de mult ciocolata. Ok.. unii probabil ca acum se intreaba "fata asta nu e in toate mintile sau inca nu a depasit momentul copilariei?" Ei bine, tin sa va anunt ca am cam depasit acel moment, nu e vorba de asta, dar ciocolata e... buuuuuuuuuna 
Si, in plus, ea contine o substanta (feniletilamina) care produce o stare de visare si este secretata de creier si in momentul in care o persoana este indragostita 
(uu..).
Si, dupa atatea calorii pe care le-am acumulat de la prea multa ciocolata, am nevoie de putin sport. Imi place sa joc volei. Cateva pase si deja ma simt mai bine.
Vacantele... ce minunate sunt, nu-i asa? Ce poate fi mai frumos decat o vacanta petrecuta la munte/mare, impreuna cu prietenii sau familia... Mie, cel putin, nu-mi pasa unde merg, atata timp cat sunt inconjurata de cei dragi.
La capitolul muzica, aleg: Nightwish, Metallica, Phoenix, Valeriu Sterian etc.
Cand plec de acasa, exista 2 lucruri pe care le iau cu mine, intotdeauna, indiferent unde m-as duce: mp4 si aparatul foto → un alt hobby al meu e fotografia [in albumul foto, veti putea gasi cateva dintre fotografiile mele]. Imi place sa fac poze si celui mai nesemnificativ lucru, deoarece consider ca faptul ca exista, deja il face special
Sunt o fire sociabila (cred eu), mai ales cu persoanele serioase, dar asta nu inseamna ca ma dau in laturi atunci cand vine vorba de ironii . Sunt deschisa oricarui sfat (desi asta nu inseamna ca il voi si urma...dar il ascult).
Nu prea stiu ce as mai putea spune despre mine. Pentru inceput, cred ca ajunge.
